antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue
 

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza

 

Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”

Construcție şcolară ce se ȋnscrie ȋn categoria construcțiilor şcolare de la ȋnceput de sec. XX. Clădirea a fost ridicată ȋntre anii 1930-1931, in stil românesc, prin intermediul unei donații de la Primăria Focşani, Liceului de fete.

 Ȋnceputurile Colegiului Național “Alexandru Ioan Cuza” de azi pot fi stabilite ȋn 1889 când un grup de profesorii ȋnființează un externat secundar de fete, directoare fiind Eliza C. Lupu. Unitatea a început să funcționeze cu un număr de 66 eleve înscrise.

Ca orice ȋnceput nu e lipsit de probleme, ȋntr-o epocă ȋn care ȋnvațământul, mai ales cel pentru fete, nu avea suficiente resurse. Este şi motivul pentru care profesorii predau gratuit timp de doi ani, iar şcoala devine publică abia ȋn 1901. Primul război Mondial aduce ȋn Focşani şi o situație nouă şi dificilă: ocupația germane. Este momentul ȋn care aceeaşi Eliza C. Lupu decide ȋmpreuna cu un grup de profesori ȋnființarea unui liceu particular de fete, care ȋn 1921 va fi recunoscut ca şcoală publică, dar abia in 1923 clasa I va fi trecută ȋn bugetul statului, urmând ca ȋn 1924 să treacă tot cursul inferior, iar in 1925 şi cel superior. Ȋn 1926 liceul de fete se va muta ȋn localul propriu din Calea Cuza Vodă 43, pus la dispoziție de Ministerul Instrucțiunii Publice.

Pruncu.1

Este vorba de fosta cladire a familiei Pruncu, construita de starostele Iordache Pruncu, în urmă cu 200 de ani și care a făcut parte înainte de 1989 din Lista de Inventar cu monumente Istorice de pe teritoriul județului Vrancea. Ȋntrucât localul devine neâncapător, ȋn curtea şcolii se va construi ȋncepând cu 1930 un local nou, cu etaj, având pe atunci zece săli de clasă şi doua cancelarii. Ȋn anul şcolar 1941\ 1942 Liceul Teoretic de fete din Focşani a fost transformat din liceu de tip C (cu 8 clase) ȋn liceu tip D( cu 12 clase). Numele de Alexandru Ioan Cuza va fi dat instituției ȋn 1958, pe atunci şcoala medie mixtă, pentru că abia ȋn 1965 să se impună denumirea de Liceul “Alexandru Ioan Cuza”, iar din 1990 Liceul Teoretic “Alexandru Ioan Cuza”, transformat ȋn 1999-2000, ca o recunoaştere a valorii sale, ȋn Colegiul Național “Alexandru Ioan Cuza”.