Străbătută odinioară de afluenții Milcovului, Piața Unirii a găzduit de-a lungul timpului principala bornă de hotar stabilită de către Ștefan cel Mare în 1475. În pofida modificărilor continue, de la zonă vamală la spațiu cultural, piața centrală de astăzi rămâne atât o mărturie a vechii delimitări teritoriale dintre cele două regiuni istorice (Moldova și Valahia) cât și o locație de interes și activitate publică, presărată cu principalele monumente culturale și spații administrative ale orașului, transformând centrul orașului într-o veritabilă agoră a zilelor noastre.

Printre clădirile de căpătâi prezente putem menționa: Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia”, Obeliscul central, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, cât și clădirile reunite ale primăriei, consiliului și prefecturii.

Un veritabil martor al vremurilor trecute, piața centrală a luat parte la nenumărate evenimente de importanță din istoria țării, printre care putem enumera: anul 1821, moment în care eteriștii depun jurământul de credință în lupta lor împotriva turcilor, urmându-și drumul spre București și 20 iunie 1848, moment de serbare a zilei de 11 iunie 1848 (semnarea proclamației de la Islaz) prin arderea Regulamentelor Organice în piață, moment când poporanii din Focșanii Moldoveni se alătură mulțimii.

Reprezentând odinioară și un punct de vamă dintre cele două tărâmuri, zona centrală a cunoscut acțiunile întreprinse în perioda 1859- 1862, interval în care atât Focșaniul, cât și zona centrală au contribuit la apogeul chemării unioniste.

Printre aceste evenimente de seamă referitoare la zona centrală putem identifica cunoscuta vizită a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (figură centrală în panteonul personalităților focșănene), care a ispirat nenumărate relatări și legende, printre care avem atât relatarea consemnată în cadrul Fondului Magistraturii Focșani, în care renumitul domnitor „Ajungând la hotar, cheamă pe cei doi soldați, moldav și muntean, ce făceau strajă țării, le spune că sunt frați și îi pune să se îmbrățișeze, cerându-le să meargă la cazarmă; astfel domnitorul a ridicat granițele de hotar de la Focșani. Însoțit de notabilitățile orașului, Cuza a mers pe jos la «Podul de chiatră», unde a jucat însoțit de popor măreața „Horă a Unirii” (pg.162 - Focșanii - O istorie în date și mărturii, Cezar Cherciu), cât și legenda populară a sărutului pe obraz oferit în semn de prietenie moșului Ion Roată (o altă figură semnificativă din perioada cu pricina) de către domnitor, în momentul în care acesta a fost scuipat de către un boier.

Toate aceste evenimente, care au avut la bază Focșaniul, au găsit o rezonanță aparte în simțămintele arhitecților, scriitorilor și artiștilor locali; strădaniile lor culminând cu o veritabilă întemeiere a spiritului național local dictat de evenimentele vremii. Fapt pentru care una dintre cele mai reprezentative monumente ale spiritului național focșănean de astăzi prezidează centrul pieții și asupra trupului său de piatră domnește memoria celebrei hori a unirii întreprinsă de Cuza.