„...în dorința de a contribui într-o măsură cât de mică la luminarea și educația Neamului Românesc și care m-am devotat cu tot sufletul, prin muncă cinstită, mai întâi în rândurile oștirii, pe care am servit-o ca bun patriot, luptând chiar după ce am fost rănit în Războiul Independenței, fapt ce mi s-a recunoscut prin acordarea mai multor decorațiuni, între care și „Virtutea Militară”de aur, pusă pe piept de însuși M.S. Regele Carol pe câmpul de luptă în Bulgaria, iar după ce am ieșit din rândurile armatei, m-am ocupat cu agricultura, muncind din greu, cu încordare și privațiuni zi cu zi, mai bine de 40 de ani, văzând necesitate pentru orașul Focșani de a avea un Templu al Artei, am găsit cu cale, ca din economiile agonisite și după stăruințele cetățenilor mei, să construiesc în anul 1908 un Teatru așezat în centrul orașului Focșani, orașul meu de naștere, pentru a servi ca lăcaș de Cultură și Educație Națională.” (extras din testamentul focșăneanului Maior Gheorghe Pastia)

În ciuda dimensiunilor sale modeste, Focșaniul, a cunoscut la sfărșitul sec. XIX un veritabil ascendent în domeniul culturii și artei dramatice, prin prisma dedicației și a muncii asidue depuse de intelectualii locali și amatorilor de teatru, precum Ioan Lupescu.

În cadrul acestui nou avânt cultural, pasionații și oamenii de cultură s-au confruntat cu necesitatea întemeierii unui edificiu dedicat jocului teatral. Alături de problemele legate de amplasament, dilema celor în cauză era agravată și de dispariția în 1906 a vechiului edificiu teatral ridicat în 1871 de către actorul Ioan Lupescu. În aceste împrejurări, Maiorul Gheorghe Pastia, filantrop și fiu al Focșaniului, în dorința sa de popularizare a culturii și a educării obștii, oferă primăriei Focșani o donație generoasă (peste 500.000 de lei) cu scopul ridicării unui corp modern.

Bazele viitoarei construcții sunt ridicate în cadrul unei ceremonii pe data de 11 octombrie 1909. În cadrul festivităților organizate este bătută o monedă comemorativă, care îl consemna ca autor pe arhitectul C.C. Ciugolea (avers – „Teatrul orașului Focșani clădit în 1909”, iar pe revers – „Donator Maior Gheorghe Pastia, Primar al orașului I.G. Poenaru, inginerul Gh. Vasilescu”) , în timp ce antreprenorul lucrării a fost arhitectul Simion Vasilescu.

Construcția clădirii teatrale, realizate în stilul baroc, a fost încheiată în 1913; edificiul cultural în sine fiind o replică în miniatură a teatrului național din Iași și a celui din Odessa.

Pe data de 21 noiembrie teatrul și-a deschis ușile, pregătit să susțină primele sale spectacole: „Fântăna Bladuziei” de Vasile Alecsandri și „Pe malul gârlei” de focșăneanul Olănescu- Ascanio.

În 1927, clădirea teatrului dispunea de o dotare sofisticată și modernă, instrumentarul său cuprinzând: un mecanism de scenă, mobilă baroc, scenă decorată, cortină occidentală; toate acestea inspirate de marele orașe europene Berlin, Paris și Bruxelles. De asemenea, teatrul mai era dotat cu încălzire centrală și ventilație de aer, în 1927 fiind racordat și la rețeaua de apă publică.

Din punct de vedere structural „clădirea are în componență trei nivele și un subsol. Parterul cuprinde holul principal cu scările de acces spre etaj și vestiar. La primul etaj sunt amplasate: foaierul, stalul și scena. Din foaier, două scări laterale urcă spre logie și balcon. Accesul este realizat printr-un portal cu șase coloane, cu capitel compozit, care susțin un balcon la etaj. Scena are o deschidere cu o arcadă semicirculară cu o bogată decorație florală în stuc aurit. Pereții interiori prezintă panouri deptunghiulare sau pătrate, înconjurate de baghete în stuc aurit și decorații florale la colțuri. Sala de spectacol este acoperită de o boltă circulară încadrată de o bogată decorație vegetală în stuc aurit, pictată cu îngerași. Fațadele sun armonios decorate cu ornamente vegetale, stilobați, ancadramente de fereastră, bosaje. Acoperișul este mansardat și prevăzut cu lucarne”. (Patrimoniul Cultural Național construit din Județul Vrancea – Muzeul Vrancei)

În pofida decadelor străbătute și a năpastelor care s-au abătut asupra sa, această clădire râmăne și azi un simbol de mândrie pentru cultura vrânceană; teatrul constituind un liant de legătură cu acea candoare artistică principiară care a dus la făurirea acestui autentic templu al lui Apollo; și o continuă reminișcență a eforturilor unui singur om a cărui nume nu va părăsi în veci panteonul personalităților Focșănene.