antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue
 

Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia

 

Piața Unirii din Focșani este locul în care istoria și actualitatea își dau mâna pentru ca noua generație să-și aducă perpetuu aminte de toți cei care și-au adus contribuția la înfrumusețarea Municipiului. O personalitate ce a dorit sa participe la această idealizare a oraşului a fost maiorul Gheorghe Pastia.

          Existenţa monumentului istoric "Ateneul Popular" din Focşani este legată de personalitatea Maiorului Gheorghe Pastia, acesta donându-şi întreaga avere în scopul construirii Ateneului Popular cât și a Teatrului Municipal. Acesta a dorit să participle la ridicarea unui lăcaş «izvorâtor de lumină pentru oameni», după cum chiar el suştinea atunci când făcea referire la Ateneu.

Potrivit documentelor, lucrările de construcție au început în toamna anului 1926, pe un teren donat de Mănăstirea Sf. Ioan și Primăria Focșani.

Un an mai târziu, ȋn 1927, a avut loc punerea pietrei de temelie la Ateneul Popular în prezenţa personalităților vremii, printre care ministrul de interne Octavian Goga , a lui Vasile Goldiş, Petru Groza şi altor senatori, deputaţi, prefecţi şi primari.

Construit în stil neoromânesc (neobrâncovenesc) de către un grup de arhitecţi format din: Ion Mincu, Petre Antonescu, S. Vasilescu, Frederich Hamel, recepţia Ateneului Popular a avut loc în anul 1945. Construcţia a fost ridicată pe temelie din piatră şi se înscrie în rândurile construcțiilor culturale etajate (subsol, parter și etaj). Subsolul adăpostește pivnița și depozitul, în timp ce parterul cuprinde sala de spectacole și scena care este marcată de o arcadă semicirculară, fiind împodobită cu motive vegetale în stuc. La etaj se accede prin intermediul a două scări laterale, care dau într-un hol conectat la balconul sălii de spectacol și la trei camere poziționate deasupra intrării.

Accesul în clădire se face pe o scară de mozaic, printr-o uşă în patru canate. Din holul principal, se ajunge la etaj, unde se intră separat, fie în balconul sălii de spectacole, fie în cele trei camere amplasate pe latura de nord.

Astăzi, clădirea în sine adăpostește sala de concerte și spectacol, fiind un loc favorizat pentru ambientul de epocă și acustică excelentă; festivalul de muzică ușoară „Florentin Delmar” fiind unul dintre nenumăratele evenimente muzicale găzduite de sălile Ateneului Popular.