antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue

Justificarea necesității implementării proiectului

     Turismul este un fenomen social-economic în continuă expansiune, generat de nevoia umană de cunoaştere, recreere şi recuperare fizico-psihică în condiţiile unei civilizaţii solicitante, dar cu posibilităţi materiale superioare pentru majoritatea populaţiei.

     În anul 2010, în lume au fost înregistraţi peste 940 mln. de turişti, venitul generat de turism la nivel mondial este de cca. 950 miliarde dolari.

    Pentru dezvoltarea multor economii naţionale turismul reprezintă o opţiune strategică importantă, datorită efectelor sale benefice în plan economic, social şi cultural. Receptiv la prefacerile civilizaţiei contemporane, turismul evoluează sub impactul acestora, dinamica sa integrându-se procesului general de dezvoltare. Pentru multe ţări din lume turismul a devenit una dintre cele mai importante, profitabile şi prospere ramuri ale economiei. România are importante resurse de atracţie turistică.
     Proiectul nostru este necesar şi se justifică prin faptul că la ora actuală în Regiunea Sud-Est de Dezvoltare, potenţialul turistic nu este prezentat într-o manieră sistematică, modernă şi uşor accesibilă. Prin urmare se impune cu necesitate cunoaşterea stării actuale a obiectivelor de patrimoniu cu potenţial turistic. Promovarea turismului şi oferirea de informaţii utile turistului are o importanţă semnificativă asupra dezvoltării sectorului. În cadrul prezentului proiect promovarea şi informarea turistică se va realiza prin intermediul CNIPT, prin intermediul site-ului web şi a programului interactiv pentru telefoane inteligente, dar şi prin intermediul unor broşuri turistice de promovare a atracţiilor importante.

    Proiectul răspunde de asemenea la nevoia structurării informaţiilor despre aceste produse turistice şi redarea lor într-o formă atractivă, prin crearea şi distribuirea unor materiale publicitare ilustrate, interesante pentru consumatorii de turism, dar şi în formă digitalizată pentru o mai amplă diseminare a informaţiilor.

      Proiectul nostru are în vedere răspândirea culturii şi a valorilor de patrimoniu istoric, locale şi regionale, la nivel local şi naţional. Acesta răspunde unor nevoi de cunoaştere a tradiţiilor istorice şi culturale şi de punere în valoare a diversităţii lor în ceea ce priveşte provinciile istorice ale României.

      Valoarea adăugată a proiectului este că va oferi pe lângă componentele obligatorii pentru realizarea unui Centru Naţional de Informare şi Promovare Turistică şi o aplicaţie interactivă pentru telefoane inteligente, care va oferi o serie de informaţii interactive şi care pot fi folosite de către turişti chiar în momentul în care vizitează anumite obiective turistice.