antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue

91 de ani de la inaugurarea Bornei de Hotar - 13 septembrie, ora 10:00, în Piața Unirii

În perioada în care U.E. marchează ”Zilele Europene ale Patrimoniului”, Primăria Municipiului Focșani, prin Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia” și Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Focșani, organizează o expoziție de fotografie veche menită să popularizeze unul dintre cele mai importante monumente istorice din Orașul Unirii.
Astfel, marți, 13 septembrie 2022, cu ocazia aniversării a 91 ani de la inaugurarea de către savantul Nicolae Iorga, Prim-Ministru la acel moment, cei interesați sunt așteptați, începând cu ora 10.00 la ”Borna de Hotar”, pentru a afla chiar de la colecționarul Petru Mincu, povești mai puțin știute despre acest important monument.
Totodată, va fi lansat și un pliant aniversar, care conține și informații inedite despre monumentul aflat în Lista Monumentelor Istorice (LMI) la poziția: VN-IV-m-B-06607.
O prezentare despre însemnătatea Unirii Principatelor Române în dezvoltarea Focșaniului va fi făcută și de către doamna Oana Raluca Boian, Directorul Bibliotecii Județene ”Duiliu Zamfirescu”.
Actorul Sorin Francu, Directorul Teatrului Municipal ”Maior Gh. Pastia” va fi, de asemenea, prezent cu o expunere legată de Focșani, Orașul Unirii.