antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue

Festivalul de Muzică Ușoară Românească FLORENTIN DELMAR/ 19-20 Noiembrie

Am ajuns la ediția cu numărul 46 !

Anul acesta suntem în familia Delmar, de la participanți, prezentatori, juriu, până la tehnic, timp liber și comunitate. Ne revedem cu oameni dragi, cu muzică pentru suflet, în două seri de poveste.
Ovi și frații Cazanoi, Eugenia Nicolae, Sorin Zlat, Marius ”Ciupi”, Seby Joo și un playlist pe măsură, ne propun cel mai nou proiect al lor POPFOLCLORIKA - îmbinarea muzicii pop, jazz, blues, motown, soul, cu elemente etno și folclor autentic. În recital pe data de 19 noiembrie 2021.
Revin în recital, la cererea publicului, prietenii de la PROVINCIALII, într-un show incendiar, pentru toate vârstele și pretențiile. În recital pe data de 20 noiembrie 2021.
O veți reîntâlni pe câștigătoarea Trofeului de anul trecut, Mădălina Gaivas, care abia așteaptă să se vadă cu publicul din Focșani.
Moderatori vor fi tot membri ai familiei Delmar: încântătoarea Alexandra Velniciuc, minunatul Ionuț Ungureanu și inegalabilul Sorin Francu.
Juriul îl primește anul acesta pe editorul muzical Andrei Filip - care își va dona onorariul unui tânăr talent focșănean. La propunerea Maestrului Horia Moculescu - președintele juriului și prezență în Festival în toți acești ani, îi vor fi alături la jurizare: compozitorul Viorel Gavrilă, compozitorul Nicolae Caragia, Compozitorul și interpretul Adrian Romcescu.
Lipsește doar să ne însoțiți și dumneavoastră, publicul excepțional, în minunata poveste începută de Florentin Delmar acum peste 45 de ani. Biletele se pot procura fizic, de la Agenția de bilete a Ateneului Popular Mr.Gh.Pastia sau prin whatsapp la numărul 0769.115.319.