Bucuria unui recital nu a fost nicicând mai mare decât în aceste zile, la începutul unei luni în care ne așteptăm să dăruim și să primim în aceeași măsură.
Deveniți de ani buni prieteni ai focșănenilor, Ștefan Doniga și Diana Jipa vor demonstra din nou cât de frumoasă este compoziția cultă românească și ce bine se rânduiește în cea universală. Clapele de pian și corzile viorii vor vibra înalt timp de o oră pe scenă și, cu siguranță, timp îndelungat în inimile noastre, în armonii compuse de mari nume: Enescu, Doga, Dinicu, Jora, Rogalski, Munteanu, Jerea și nu numai.
Veniți alături de noi, în această succesiune de sunete extraordinare, oferite cu suflet de doi minunați artiști! Veniți-ne alături, să construim propria armonie, cu înălțimi și dorințe diferite, însă în unitate muzicală!