antet

Regio UE GR MDRAP focsani fonduri-ue

Procesiune de Florii - 16 Aprilie ora 18:30

Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în Municipiul Focșani, sub înaltul patronaj al IPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va fi organizată o procesiune religioasă dedicată Floriilor.
Deplasarea va începe la ora 16.50 de la Biserica „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din cartierul Sud și la ora 17.20 de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” situată pe Bulevardul Independenței.
La ora 18.20, cele două grupuri vor ajunge simultan în Piața Unirii, la Biserica „Sfântul Ioan”, unde va avea loc o slujbă religioasă oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Cu această ocazie se va desfășura și un moment artistic organizat și susținut de Ansamblul folcloric „Țara Vrancei”, Corul ”Pastorala” și Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia” Focșani.